Constientizarea

Vine un moment în care nu mai știi dacă este adevărat ce se întâmplă sau dacă este totul în capul tău.

Să conștientizezi și să vezi adevărul ascuns în spatele unor fantezii ale minții care este manipulată de inimă, is a big step towards healing.

Dar până să ajungem acolo, trecem prin toate stările, furie, negare, amestecate cu conștientizarea și nu mai știi ce se întâmplă în interiorul tău, este totul confuz.

Eu încerc să înțeleg, și cu cat încerc mai mult, cu atât sunt mai debusolată, mai lipsită de aparare, mai dezgolită.

Totul în capul meu este un haos, trec de la o stare la alta, de la supărare la furie, de la negare la conștientizare, de la vinovăție la ură. Ce se întâmplă? Nu pot gândi clar. Știu ca totul este un proces, dar când vor înceta toate acestea?

O să răspund tot eu la această întrebare. Toate vor dispărea în momentul în care vom accepta. Până atunci, vom fi bântuiți de vină și de neîncrederi.

De ce trebuie să ne atașăm atât de mult de oameni? De ce trebuie să dăruim atâta iubire dacă nu primim înapoi?

Acestea sunt niște întrebări la care nu am răspunsuri, nu știu dacă voi avea vreodata.

De foarte multe ori spuneam ca inima mea este defectă, dar de fapt greșeam atât de mult. Nu este defectă, ea caută iubirea pe care nu a primit/o niciodată. A rămas secătuita la cat a dăruit și nu a fost nimeni să o hrănească și pe ea. Acum ea este pustiită, abia dacă mai respiră, ea bate în continuare, o simt, însă este plecată în pieptul altcuiva. A rămas blocată acolo și nu mai știe drumul de întoarcere acasă sau poate încă nu vrea să găsească acest drum, încă vrea să mai lupte și să mai spere chiar dacă poate totul este în zadar.

Până să conștientizeze și inima ca totul este în zadar, se mai agată de un fir de speranță care este foarte subțire, dar el încă există. Noi ca oameni trăim cu acest fir de speranță, ca poate intr/o zi totul va fi bine, totul va fi ca la început.

Înăuntrul meu se dă un război crâncen între inima și minte, nu știu când se va termina, nu știu cine va ieși învingător, însă sper ca acest război să înceteze pentru ca să duci o povară ca asta te consuma, te macină, iar intr-o zi te vei trezi din acest coșmar, probabil războiul se va termina, dar nu va mai rămâne nimic din tine, vei fi doar o umbră pe acest pământ.

Viața este mult prea scurtă pentru a da cu piciorul la fericire atât de des, de ce majoritatea oamenilor atunci când dau de greu preferă să renunțe, în loc să lupte?

Nu înțeleg. Este totul atât de neclar și de complicat, când de fapt putea fi foarte simplu.

Nici măcar nu încerci, pleci fără să te mai uiți înapoi. Așa se procedează? Întreb pentru ca nu știu. Eu nu sunt așa. Eu rămân acolo și lupt pentru ceea ce iubesc și pentru ceea ce îmi doresc de la viață.

Nu putem fi toți la fel, într-adevăr, dar toți căutăm același lucru în viața, fericire, înțelegere, iubire. Atunci când le primești de ce dai cu piciorul?

Este mult prea complicat, de fapt trăim într-o lume complicată.

Voi cum ați proceda? Sunt curioasă.

La secțiunea "contactează-mă" puteți să îmi scrieți gândurile voastre, poate aveți întrebări sau poate pur și simplu doriți să împărtășiți cu mine o experiență pe care ați avut/o.

Pe data viitoare…